Corabieri de Lux


Am plecat fara sa stim cum ne vom petrece ziua castigata. Langa placa cu numele localitatii am gasit ciuperci, mici si mirositoare. Deasupra pietrelor se plimbau furnici rosii. Paianjeni cu picioare lungi s-au speriat si-au disparut cu iuteala in iarba cand i-am atins cu un betisor. Atticus s-a rugat: lasa-i! Doua soparle stateau la soare. Soparle: cand eram mica, baietii din clasa se aflau in posesia mai multor cozi de soparla. E cat se poate de simplu sa le prinzi, spuneau, iar soparlelor nu prea le pasa daca-si pierd coada. Pot renunta la ea, deoarece le creste alta. As fi dat nu stiu cat sa am si eu o bucatica de-asta cenusie si uscata. Un coleg sustinea chiar ca prinsese o soparla careia ii putea rupe de trei ori pe zi coada, atat de repede ii crestea la loc. Atticus imi vinde gogosi. Bucati de constelatii sparte al caror nume azi nu mai e cunoscut. Apoi stangacia lebedelor intinzandu-si gaturile ca niste manere de sabie, barci de lux cu armuri niciodata grele, nu lebedele ci propriul nostru gat s-a arcuit. Intr-o clipa de contemplare nici omul nici vantul nu poate intuneca splendoarea lebedelor.