Imi plac lucrurile dragute si imi place sa am imaginea unui copil cuminte. Dar am partile mele intunecate de asemenea. De la un timp ies din ce in ce mai mult la iveala, chiar daca ceilalti nu observa. Le stiu eu acolo, si imi e suficient. Ma gandesc mai mult la ceea ce vreau, decat la ceea ce trebuie sau la cum sa ii ajut pe altii. Sunt invidioasa. Invidioasa pe cei pe care parca toata lumea ii place si se imprietenesc atat de usor. Pentru ca simt ca eu nu voi fi niciodata ca ei. Dar eu am fost asa mereu, eu si invidiile mele ascunse pe care nu pot sa le domolesc. Am ajuns sa pun la cale tot felul de planuri pentru a incerca sa ranesc, catusi de putin, persoanele carora nu le-a pasat de mine. Sunt egoista. Vreau sa insemn pentru persoanele din jurul meu atat de mult cat imi doresc, nu mai putin. Sau totul e egal cu zero, si ajung sa ma indepartez. Nu accept mai putin. Nu vreau sa fiu cea mai importanta persoana, dar macar pe locul doi. Mai putin de atat nu inseamna nimic pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu